Sunteti aici: MedAcces » Evenimente medicale cu prezenta fizica » Congresul Național al Societății Române de Diabet
Sectiuni: Evenimente cu prezenta fizica; Evenimente medicale
Stimați colegi,
În numele Comitetului Director al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, avem deosebita onoare de a vă invita să participați la cea de-a 49-a ediție a Congresului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, ce va avea loc în perioada 21-24 mai 2023, la Poiana Brașov.
Congresul Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, ediția 2023, se desfășoară sub conceptul „Medicina metabolică și nutrițională – tradiție și inovație” și se adresează medicilor primari, specialiști și rezidenți din diabet și alte specialități medicale.
În cadrul manifestării, veți avea ocazia să participați la sesiuni științifice, workshopuri, lucrări de cercetare originale, într-un eveniment medical de tradiție și veți beneficia de informații relevante și actualizate din partea liderilor de opinie de la nivel național, dar și din partea invitaților internaționali.
Suntem convinși că, prin furnizarea unor informații actualizate și prin participarea dumneavoastră activă la sesiunile din cadrul Congresului, putem aprofunda împreună noile cunoștințele din domeniu adresate unui management cât mai eficient al persoanelor cu diabet zaharat.
Astfel, prin dezvoltarea noastră profesională continuă, prin actualizarea permanentă a informațiilor științifice și colaborarea interdisciplinară, suntem convinși că vom contribui împreună la îmbunătățirea îngrijirii persoanelor cu diabet din România.
Ne dorim ca prezența dumneavoastră în număr cât mai mare la cea de-a 49-a ediție a Congresului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice să contribuie la reușita acestui eveniment științific.
Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian
Președinte SRDNBM
Informatiile sunt disponibile doar profesionistilor in sanatate. Va rugam sa va logati.